Capacitate sticle

Dimensiuni

Zone de temperatură

Așezare

Dunavox Sera

Versiunea spumantă a șampaniei a fost descoperită întâmplător. Totul a început când producătorii (astăzi marile case de producție a șampaniei) din regiunea Champagne au încercat să egaleze vinurile din Burgundia. Din păcate, nu au reușit din cauză că iernile reci din această regiune opreau fermentația vinurilor din pivnițele lor. Climatul friguros a făcut însă ca celulele de drojdie inactive să se trezească primăvara și să repornească fermentația, emițând în același timp bioxidul de carbon produs de vinul din sticle. La început sticlele erau puțin rezistente și explodau, dar cele care rezistau conțineau vinul spumant. Șampania este o băutură specială, fiind asociată cu regalitatea începând cu secolul al 17-lea, și aduce o notă de distincție une recepții sau eveniment. Producerea șampaniei necesită multă răbdare și procese speciale care să elibereze gustul ideal al strugurilor, iar bulele de gaz provin din al doilea proces de fermentație, care este caracteristic vinurilor spumante și are loc în sticle. Noi, la Dunavox, suntem parte a revoluției vinurilor spumante și extindem gama noastră pentru a satisface clienții noștri care sunt iubitori de șampanie!